Concursul de creativitate in fizica si tehnologii "Stefan Procopiu"

Argumente pedagogice
Dictionar metodic
A. Olar, Bionica
Mecatronica si integronica
Monografiile concursului
Galeriile concursului
Initiatori
Elevi participanti
Galerie foto
Īntrebari si raspunsuri - convorbiri metodice, puncte de vedere
Chestionar
Coordonatori metodici ai sectiunilor
Forum
Contact
Accesari : 470314
Vineri, 15 Decembrie, 2017
Actualizare: 22 octombrie 2017

 


APTITUDINILE SAU FACTORII GÂNDIRII CREATIVE


Gândirea creativă a fost definită de către J.P. Guilford, ca un „mozaic” de aptitudini creative, discrete (măsurabile prin teste specifice), interacţionând în situaţiile reale, explicând diferenţele individuale, de tipul: (1) sensibilitate la probleme, (2) fluiditate, (3) flexibilitate, (4) originalitate, (5) elaborarea gândirii.


 

Sensibilitate la probleme

Sinonime: deprindere interogativă (inquiringness, Gough, H.G., 1961),sensibilitate faţă de implicaţiile ascunse în spatele aparenţelor (Shapiro, R.J., 1968), pentru deviaţiile de la normal (Jewkes, J.).
Sensibilitatea la probleme esteaptitudinea (capacitatea, calitatea gândirii) de a sesiza (a surprinde, a percepe, a observa, a recunoaşte, a descoperi) situaţiile-problemă, dependenţe, implicaţii neobişnuite, lacune în construcţiile ideative existente (Crutchfield, R.S., 1961), probleme acolo unde ceilalţi nu le observă, unde opinia colectivă socoteşte totul definitiv şi de neschimbat, dificultăţi ce trebuie remediate, aspecte care necesită intervenţii pentru a li se găsi rezolvări sau aduce îmbunătăţiri, inadvertenţe între fapte sau idei, între fapte şi teorie, deficienţe de structură, imperfecţiuni ce pot fi ameliorate etc.
„Adevărata învăţare este caracterizată nu atât prin răspunsuri la întrebări, cât prin formularea întrebărilor (Lockhard, J.D. şi colab., 1983). Bronowski spunea: «Aceasta este esenţa ştiinţei: să pui o întrebare impertinentă şi atunci vei fi pe drumul unui răspuns pertinent». „Pentru creaţia ştiinţifică, surprinderea unei probleme (problem-finding) este mai importantă decât rezolvarea ei (problem-solving)” (Dillon, J.T., 1988). „Formularea problemei este adesea mult mai importantă decât soluţionarea sa, care poate fi nimic altceva decât o chestiune de deprinderi matematice sau experimentale” (Einstein, A., Infeld, L., 1938)”.
În etapele rezolvării unei probleme (ale procesului creativ), sensibilitatea creativă este de două tipuri:

  • cognitivă (Guilford, J.P., 1957) - corespunzând primei faze a rezolvării problemei (sesizarea problemei şi culegerea datelor asupra ei), respectiv, unei atitudini receptive, necritice, neapreciative ce constituie premisa declanşării procesului creativ (evaluare amânată), reflectând o „stare difuză de excitaţie” sau de „suspensie imaginativă care precede generalizările inductive” (Whitehead, A.). O evaluare timpurie ar frâna rezolvarea problemei, împiedicând primul contact cu materialul brut al informaţiilor de intrare şi al unor „asociaţii multiple”;
  • evaluativă, corespunzând celei de-a patra faze a procesului creativ (examinarea şi testarea noilor cunoştinţe), când noutatea produsului creativ este supusă unor cerinţe de oportunitate: adecvat, satisfăcător, interesant, relevant, semnificativ, util - în raport cu sine, cu grupul, cu datele de intrare ale problemei sau cu valori estetice (sensibilitate estetică, cf. H.G. Gough, 1961).

Cum se apreciază sensibilitatea la probleme?
Situaţiile-problemă sunt probleme „cu potenţial creativ”,slab definite, una sau mai multe dintre componentele lor (date, cerinţe, căi de rezolvare) fiind incomplet specificate. În diferite momente ale procesului de învăţare, elevii se află în faţa a unor probleme de calităţi diferite. Alături de repertoriul rezolutiv propriu al fiecărui elev, calitatea problemelor va marca tipul de demers cognitiv - analogie, deducţie, inducţie, anticipare – pe care fiecare elev îl va mobiliza în scopul „reducerii problemelor insuficient definite la probleme bine definite” (Simon, H.A., 1977).
Criteriul pentru măsurarea sensibilităţii gândirii creative va fi calitatea „întrebărilor impertinente”, puse în legătură cu problemele de rezolvat, de a reflecta evaluarea informaţiilor de intrare ale problemei şi a produce „răspunsuri pertinente” (extrapolări, previziuni, consecinţe etc.). În acest context, vom înţelege sensibilitatea la probleme drept capacitatea de a surprinde probleme insuficient definite şi a le organiza ca probleme bine definite, pe baza cunoştinţelor proprii.

 

Fluiditatea gândirii creative

Sinonime:fluenţă, cursivitate, productivitate, asociativitatea gândirii, debit verbal, ideativ, asociativ etc.
Fluiditatea (fluency) este aptitudinea (capacitatea, calitatea gândirii) de a activa cu uşurinţă (rapiditate, debit) cunoştinţe din memorie, într-un mod divergent (cu răspunsuri multiple), sub forme diverse (cuvinte, idei, imagini, expresii), pe baza asociaţiilor între baza de cunoştinţe de care fiecare elev dispune şi sarcina sau stimulul receptat (problemă, fenomen, obiect), mărind probabilitatea de a găsi o soluţie adecvată (pertinentă) la problema dată.
În termenii asociaţiilor creative (care conduc la descoperiri noi), mecanismul explicativ al fluenţei gândirii este asociativitatea gândirii - aptitudineade a produce asociaţii îndepărtate sau puţin înrudite între lucruri, elemente care au puţine laturi comune. S.A. Mednick (1962) distinge următoarele feluri de asociaţii creative:
(a) serendipitatea - pe baza contiguităţii (vecinătate spaţială, temporală, de sens, de origine etc.) întâmplătoare a elementelor mediului;
(b) asemănarea - pe baza contiguităţii unor cuvinte, ritmuri, structuri, obiecte;
(c) medierea - pe baza unor simboluri (matematice, chimice etc.).
Diferenţele dintre diferitele domenii ale creaţiei (ştiinţă, artă, tehnică etc.) provin din felul asociaţiilor creative.
Fluenţa se manifestă sub formele:

  • verbală - bogăţia de cuvinte şi uşurinţa emiterii lor în intervalul de timp acordat (debitul) în legătură cu o problemă; aptitudinea de a alcătui cuvinte din litere (de exemplu, enumerarea de cuvinte cu un sufix dat);
  • ideativă - de idei, ideaţională - bogăţia de idei (răspunsuri cu sens) şi debitul lor (rapiditatea emiterii) în legătură cu o problemă (de exemplu, enumerarea sistemelor fizice reale care pot fi tratate printr-un anumit model ştiinţific ..., titluri pentru o povestire etc.);
  • asociativă - bogăţia şi rapiditatea stabilirii de corelaţii prin asemănare, analogii, similarităţi, sinonimii: a) între obiecte; b) între cuvinte/ noţiuni şi obiecte (definiţii pentru un obiect, utilizările neobişnuite ale unui obiect, enumerarea de obiecte după un criteriu dat etc.); c) între cuvinte şi noţiuni (completarea unui text cu sinonime, completarea unei metafore etc.);
  • expresională - cantitatea de noi expresii, fraze, povestiri, idei corelative organizate într-un sistem, în condiţiile unor reguli restrictive (de exemplu, emise pe baza unor cuvinte cheie, număr limitat de operaţii).

Cum se apreciază fluenţa gândirii creative?
Criteriul este frecvenţa statistică a răspunsurilor asociative cerute, a soluţiilor la o problemă - numărul răspunsurilor formulate într-un grup şi într-un timp dat, fără a aprecia calitatea lor (noutate, oportunitate), esenţială fiind aptitudinea de a reactiva cunoştinţele din memorie.

Flexibilitatea gândirii creative

Sinonime:mobilitatea gândirii, sinteză (V. Löwenfeld, 1962).
Flexibilitatea gândirii creative (flexibility) - în opoziţie cu rigiditatea funcţională - este capacitatea de a combina divergent (cu răspunsuri multiple) elemente variate (idei, forme, relaţii, obiecte etc.) pentru a le da o nouă semnificaţie, conducând la idei noi, originale; capacitatea schimbării spontane a direcţiei, a sferei gândirii, a domeniului de referinţă.
Dacă produsele gândirii flexibile sunt clase şi transformări de informaţii, atunci atributele flexibilităţii conducând la apariţia noului vor fi descrise ca: trecerea de la o clasă la alta, distanţarea (deplasarea claselor) şi clasificarea.
Se disting tipurile:

  • flexibilitate spontană - aptitudinea de a opera spontan cu elemente variate, în lipsa unei sarcini de lucru explicite;
  • flexibilitate adaptivă - aptitudinea de: a aborda variat, adecvat probleme; a privi dintr-un alt punct de vedere obiectele, fenomenele; a renunţa la vechi puncte de vedere şi a adopta altele noi; a reprofila vechile scheme operaţionale, în raport cu situaţii noi;a restructura vechile legături, puncte de vedere; a modifica rapid mersul, direcţia gândirii, când situaţia impune schimbarea punctului de vedere; a opera uşor, rapid transferuri în situaţii variate; a interpreta divergent (multiplu) funcţiile obiectelor, transformându-le.
  • flexibilitate de redefinire – aptitudinea, într-o producţie convergentă (cu răspuns unic), de: a folosi un obiect într-o manieră nouă, neobişnuită, în scopuri cu totul noi, în întregul său ori în parte, renunţând la interpretarea sa obişnuită; a redefini, restructura, transforma funcţia unui obiect pentru a-l face util într-o formă nouă (Löwenfeld, V., 1962); a găsi lucrurilor noi valenţe, în vederea unor noi întrebuinţări; a transforma necontenit funcţiile materialului de lucru etc.

Flexibilitatea spontană a fost constatată iniţial cu ajutorul testului Brick Uses (Utilizările unei cărămizi, J.P. Guilford): într-un timp dat (10 min), se cere formularea a cât mai multe categorii distincte de utilizare a unei cărămizi (de ex., ca material de construcţie, ca proiectil, ca suport etc.).
Flexibilitatea adaptivă a fost constatată iniţial cu ajutorul testului Match-Problems (J.P. Guilford): se dau pătrate sau triunghiuri alăturate, din beţe de chibrituri şi se cere formarea altor figuri, prin înlăturarea câtorva beţe. Rezolvarea problemei presupune schimbarea continuă, prin încercări şi erori, a unghiului de vedere, a procedeelor folosite. În acelaşi scop se foloseşte şi testul de îmbunătăţiri sau testul soluţiilor: se cer sugestii de îmbunătăţire a unui aparat (jucărie), pentru un anumit scop.
Flexibilitate de redefinire se regăseşte în exemplul: o şurubelniţă poate fi conductor de legătură într-un circuit electric. O sarcină de transformare structurală a unui obiect poate fi: Ce obiecte pot fi folosite pentru aprinderea focului, o sfoară, un ceas de buzunar, un ac? (Răspuns: sticla ceasului, ca lupă.) Alţi itemi de redefinire cer combinarea mintală sau practică a unor obiecte diferite, în vederea îndeplinirii unei anumite funcţiuni.
Cum se apreciază flexibilitatea gândirii creative?
Flexibilitatea se măsoară prin numărul total de categorii (clase) în care se încadrează răspunsurile, rezolvările date la rezolvarea unei probleme.

Originalitatea gândirii

Sinonime:nonconformism în gândire.
Originalitatea gândirii este aptitudinea de a vedea în alt mod realitatea, în contrast cu conformismul în idei şi expresie, de a da răspunsuri noi la probleme sau răspunsuri neobişnuite, rare din punct de vedere statistic, izvorând mai curând din imaginaţie, decât din ceea ce elevul a învăţat. După B. Ghiselin (1963), criteriul de apreciere a creativităţii trebuie căutat în măsura în care performanţa creativă (produsul) reuşeşte să restructureze întregul univers de semnificaţii: „O performanţă creativă este ... o primă modelare a unui univers de semnificaţii, expresie a felului în care individul înţelege lumea şi pe sine însuşi” (Ghiselin, B., 1957).
În termenii teoriei asociaţioniste a creativităţii, creativitatea este procesul de transformare a unor elemente asociative în combinaţii noi, iar originalitatea este capacitatea de a realiza asociaţii cât mai îndepărtate (mediate), îndeplinind cerinţe de adecvare, oportunitate, utilitate (Mednick, S.A., 1962).
Sunt adoptate ca originale produsele creative reprezentând:

  • noutate absolută – unicitate, ceva încă nesemnalat, un lucru sau idee care apar pentru prima dată în universul material sau spiritual;
  • răspunsuri neobişnuite - rare din punct de vedere statistic (în colectivitate, în grupul de lucru, în raport cu sine);
  • imprevizibilitate - produsul creativ nu este rezultatul unor procese logice obişnuite;
  • ingeniozitate - răspunsuri isteţe, inteligente (clever), pline de umor, evocative, soluţie surprinzătoare, care uimeşte, simplă, la obiect, care frapează;
  • asociaţii îndepărtate - mai curând ciudate;
  • toate aceste caracteristici ale noutăţii trebuie să corespundă în acelaşi timp şi realităţii – relevanţei răspunsului, adecvării la realitate, utilităţii sociale.

În concluzie, din perspectiva produsului creativ, criteriul originalităţii este dublu: produs nou şi util. După M.I. Stein (1962), originalitatea defineşte creativitatea, ca un proces ce duce la făurirea unui produs nou, acceptat de o colectivitate, considerat util, adecvat sau satisfăcător.
Gândirea originală se stimulează cerând cât mai multe soluţii ale unei probleme, întrebuinţări interesante ale unor obiecte uzuale, în ideea că unele vor putea fi identificate ca originale (Löwenfeld, V., 1962). De exemplu, testul consecinţelor prezintă o invenţie ipotetică (una care ar face de prisos o acţiune obişnuită, de ex., ar anula acţiunea gravitaţiei, frecării) şi cere indicarea, prin brainstorming, într-un timp dat, a consecinţelor ce ar decurge din ea. Printre răspunsuri se vor distinge consecinţe banale şi neobişnuite - aspecte trecute cu vederea. Ultimele apar spre finalul brainstorming-ului.
Cum se apreciază originalitatea gândirii creative?
Originalitatea (gradul sau nivelul său) este dată de numărul răspunsurilor care pot fi definite ca noi, neobişnuite, rare din punct de vedere statistic etc., adecvate pe criteriul utilităţii, al adecvării la problemă, la cerinţe.
Raritatea şi caracterul neobişnuit al răspunsurilor se apreciază prin comparaţie cu răspunsurile celorlalţi. Se pot nota: cu 3 p. răspunsurile care apar o singură dată, cu 2 p. cele care apar de două ori, cu 1 p. cele care apar de trei ori, cu 0 p. cele considerate banale.

Elaborarea gândirii

Sinonime:coerenţa organizării (compoziţiei), eleganţă.
Elaborarea - opusă schematismului - este aptitudinea gândirii creative de a elabora structuri (sisteme) pe baza informaţiilor date, conducând la răspunsuri aplicabile, plauzibile; tendinţa de a veni cu precizări de amănunt, cu detalieri uneori surprinzătoare, de a preciza, clarifica ideile altora etc.
Conform teoriei configuraţioniste (gestaltiste) a creativităţii (Wertheimer, M., 1959), gândirea creativă este un proces de grupare, reorganizare, structurare, continuu corelat cu ansamblul problemei de rezolvat; se abstractizează, se cumpănesc, se organizează forme şi structuri, în tendinţa de a sesiza raportul intern, structura internă a unei situaţii-problemă, pattern-ul (modul specific al dependenţei), din predispoziţie pentru echilibru şi simetrie. Fiecare etapă a rezolvării situaţiei-problemă (a procesului creativ) se raportează la ansamblul problemei, completând lacunele existente, restabilind armonia şi echilibrul întregului. Creative sunt soluţiile care reclamă o înţelegere şi sesizare globală, reală a problemei. Noul nu este rezultatul unor cumulări întâmplătoare sau pe calea unor exerciţii, nu orice fel de căutare conduce la un produs creativ. În concluzie, creativitatea este un proces care duce la elaborarea completă a unei idei sau cunoştinţe noi, ca produse al imaginaţiei şi nu ale raţiunii sau al logicii.
Atributele elaborării – în funcţie de care se apreciază elaborarea unui produs, soluţii, răspuns - sunt:

  • atenţia acordată detaliilor - analiză (Löwenfeld, V.,1962), aplecare asupra amănuntelor, după ce fenomenul sau obiectul a fost perceput în totalitatea sa. Analiza deosebirilor dintre obiecte, fenomene dezvoltă capacitatea de a abstractiza, îmbogăţeşte experienţa de învăţare şi îi conferă semnificaţie;
  • compoziţia sau organizarea coerentă (Löwenfeld, V.,1962) - capacitatea de a crea ceva alcătuit din diferite elemente într-un întreg armonios, în aşa fel încât nimic să nu fie de prisos; elevii care execută o construcţie, folosind cele mai diferite obiecte, aplică principiul sintezei, combinând cu ingeniozitate elemente disparate într-un ansamblu nou (Löwenfeld, V., 1962);
  • eleganţă - soluţie precisă, economică;
  • criteriul realităţii - soluţie aplicabilă, plauzibilă, conferind calitate.

Elaborarea este constatată prin testul Planning Elaboration (Elaborarea unui plan), care prezintă o schiţă de plan, cerând să fie elaborat în detaliu. Planificarea cuprinde elaborarea semantică iniţială (prelucrarea verbală) şi elaborarea detaliilor. Se analizează aptitudinile necesare trecerii de la o idee la un plan concret, de la planul ideativ la cel real.
Cum se apreciază elaborarea gândirii creative?
Elaborarea (gradul sau nivelul său) este dată de numărul detaliilor unui produs creativ, al răspunsurilor, soluţiilor la o problemă care pot fi identificate ca aplicabile, plauzibile, pe criteriul realităţii, al adecvării la realitate.

Exemple de construire a item-ilor de aptitudini creative

Adaptare după: Holdevici, I. şi Vasilescu, I.P., Logică şi perspicacitate, Editura Ceres, Bucureşti 1991, p. 21-26:
Tipurile de itemi care urmează sunt utile în evaluarea formativă a învăţării, ca antrenament al disponibilităţilor creative, în evaluarea potenţialului creativ al elevilor, dar pot constitui un ghid pentru proiectarea unor probe cu potenţial creativ.
1. Proba utilizărilor neobişnuite
Se dă o riglă (... materiale, corpuri utilizate la realizarea unor teme experimentale). Imaginează cât mai multe întrebuinţări posibile ale riglei, neobişnuite, interesante, pentru ... (de exemplu, a măsura lungimi, mase, folosind-o ca pârghie, a producerea unele fenomene etc.). Timp de lucru: 15 min. Se apreciază:

  • fluiditatea - 1 p. pentru fiecare întrebuinţare relevantă;
  • flexibilitatea - 1 p. pentru fiecare categorie (clasă) de utilizare;
  • originalitatea - raritatea şi caracterul neobişnuit al utilizărilor, prin comparaţie cu răspunsurile celorlalţi elevi: 3 p. pentru răspunsurile care apar o dată; 2 p. pentru cele care apar de două ori; 1 p. pentru cele care apar de trei ori; 0 p. pentru cele banale.

2. Test de fluiditate
Amintiţi-vă şi daţi cât mai multe nume de ... (sisteme, mărimi fizice, stări, fenomene, legi etc.) care încep cu litera ..., nume de ... care încep cu litera ... etc. Timp de lucru: câte 3 min pentru fiecare categorie. Se apreciază:

  • fluiditatea - număr total de răspunsuri adecvate, relevante, corecte.

3. Test de compoziţie
Scrieţi o scurtă povestire (eseu ştiinţific, povestire SF, povestirea unei experienţe personale) interesantă, deosebită, utilizând următoarele cuvinte: Luna, Pământul, gravitaţie, competiţie. Timp de lucru: 10 min. Se apreciază:

  • originalitatea – 1-3 p. pentru răspunsurile deosebite, în raport cu ceilalţi elevi;
  • elaborarea – 1-3 p. în funcţie de respectarea criteriului realităţii (adecvării la realitate, plauzibilităţii, aplicabilităţii).

4. Testul soluţiilor (îmbunătăţirilor)

  • Cum ar putea fi îmbunătăţit acest dispozitiv ... (de exemplu, privind realizarea unei măsurări, lucrări de laborator etc.), pentru a-ţi permite ... (de exemplu, să obţii rezultate cât mai precise, să observi cât mai uşor, detaliat, repede producerea fenomenului, să împarţi mai bine cu ceilalţi rolurile în grupul de lucru etc.);
  • Cum ai putea îmbunătăţi dispozitivul ..., pentru a diminua erorile de măsurare?
  • Cum ar putea fi îmbunătăţită ... (colectarea datelor, planul de lucru etc.), pentru ca lucrarea elaborată să acopere cât mai interesant sarcina de lucru?

Daţi soluţii cât mai interesante, chiar ciudate sau nepotrivite. Timp de lucru: 20 min. Se apreciază:

  • fluiditatea – număr de soluţii;
  • originalitatea – 1-3 p. pentru răspunsuri rare şi inteligente;
  • elaborarea – număr total de soluţii aplicabile.

5. Test de desen
Se dau: un pătrat, două linii paralele şi o figură în formă de T. Adăugaţi ce credeţi de cuviinţă acestor figuri, pentru a obţine desene care reprezintă obiecte ce pot fi recunoscute. Faceţi desene cât mai multe şi mai interesante. Scrieţi dedesubt ce reprezintă fiecare desen. Timp de lucru: 5 min pentru fiecare figură. Se apreciază:

  • fluiditatea – număr total de desene realizate;
  • flexibilitatea – număr total de categorii de desene (un radio şi un televizor ac parte din aceeaşi clasă);
  • originalitatea – 1-3 p. pentru răspunsurile neobişnuite, care apar rar.

6. Test de creaţie cu număr limitat de obiecte
Aveţi la dispoziţie următoarele obiecte: riglă, creion, etalon de masă de 10 g ... (materiale pentru realizarea unor lucrări de laborator). Indicaţi cât mai multe dispozitive ce s-ar putea realiza cu aceste obiecte, pentru a măsura anumite proprietăţi fizice ... Timp de lucru: 20 min. Se apreciază:

  • fluiditatea – număr total de dispozitive descrise;
  • originalitatea – 1-3 p. pentru răspunsurile rare;
  • elaborarea – numărul total de răspunsuri adecvate, aplicabile.

7. Testul consecinţelor
Ce s-ar întâmpla dacă: a) S-ar reduce forţele de frecare? b) S-ar mări suprafaţa de contact? c) Ar ploua tot timpul? Scrieţi cât mai multe consecinţe posibile, cât mai interesante, chiar absurde sau caraghioase. Timp de lucru: 15 min. Se apreciază:

  • fluiditatea – numărul total de răspunsuri;
  • flexibilitatea – numărul total de categorii (clase) de răspunsuri;
  • originalitatea – 1-3 p. pentru răspunsurile rare, neobişnuite;
  • elaborarea – numărul total de consecinţe adecvate, realizabile, probabile, plauzibile.

8. Testul claselor
Enumeraţi cât mai multe materiale, corpuri care: a) par totdeauna reci; b) se electrizează uşor; c) sunt conductoare termice; d) sunt instrumente de măsură. Timp de lucru: 20 min. Se apreciază:

  • fluiditatea – număr total de obiecte enumerate;
  • flexibilitatea – număr total de categorii de obiecte;
  • originalitatea – 1-3 p. pentru răspunsurile rare statistic.

9. Testul asemănărilor şi deosebirilor
Enumeraţi, din punctul de vedere ... (de exemplu, al proprietăţilor fizice), cât mai multe asemănări şi deosebiri între perechile: copac – stâlp; fulger – ţipăt; .... Timp de lucru: 20 min. Se apreciază:

  • fluiditatea – număr total de răspunsuri date;
  • originalitatea – 1-3 p. pentru răspunsuri rare.

10. Test de clasificare
a) Clasificaţi după ... (de exemplu, proprietăţile fizice, după funcţiile lor), în cât mai multe moduri posibile, următoarele materiale, corpuri: şubler, lemn, apă, termometru, alcool ...;
b) Scrieţi cât mai multe feluri posibile (după cât mai multe criterii) de a organiza componentele trusei de fizică în spaţiul de depozitare din laborator. Timp de lucru: 10 min. Se apreciază:

  • flexibilitatea – numărul total de criterii de clasificare utilizate.

Vezi: Landau, E., Psihologia creativităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1979; Stoica, A., Creativitatea elevilor. Posibilităţi de cunoaştere şi educare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1983; Popescu-Neveanu, P., Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti 1978; Oprescu, V., Dimensiunea psihologică a pregătirii profesorului, Ed. Scrisul Românesc, Craiova 1983; Amabile, T.M., Creativitatea ca mod de viaţă, Ştiinţă & Tehnică, Bucureşti 1997.

Iulian Leahu (1997)
Preluat în Leahu, I. şi Davidescu, D.C. (2007),
„Învăţarea creativă prin lecţiile de fizică”, M.E.C./ P.I.R., Bucureşti

Organizare si desfasurare
Parteneriate & Programe comune
Etapa judeteana, Iasi 2018
Etapa interjudeteana, 26-27-28 mai 2018:
Statiune Durau - Fizica si Electronica;
Iasi - Electrotehnica si Mecanica - Univ. Tehnica "Gh. Asachi" Iasi, Facultatea de Inginerie Electrica, Energetica si Informatica Aplicata; Facultatea de Mecanica
Tabara de creativitate stiintifica a Concursului "Stefan Procopiu"
Site-uri recomandate
Link

Site coordonat de :
Editor : prof. Iulian Leahu (Iasi)            Administrator : prof. Ion Cazacu-Davidescu (Iasi)
2006-2017 Concursul de creativitate "Stefan Procopiu"